L.N. SEZON 2010-2011

 

LOT ENERGIA PANDURII EDIŢIA 2010-2011

ENERGIA -echipa sezon 2010-2011

Calificată în Cupa EHF, Energia avea planuri mari de viitor pentru următorul sezon. Oficialii gorjeni aveau de gând să meargă cât mai multe tururi în Europa şi să termine sezonul de Ligă Naţională pe una din poziţiile fruntaşe. Pentru Energia, ediţia 2010-2011 a Ligii Naţionale, a fost o ediţie structurată pe două capitole. Primul capitol, până în iarnă, sub comanda lui Vasile Stângă, și cel de al doilea capitol, din decembrie 2010, când la Energia a revenit, ca antrenor principal, Liviu Andrieș. Energia a început bine campionatul, cu 8 victorii în primele 9 etape, după care a urmat o cădere a echipei gorjene ce a culminat cu plecarea lui Vasile Stângă. Un sezon zbuciumat, marcat de plecarea antrenorului principal, Stângă, dar şi a unor jucători importanţi, de echipă naţională, care au slăbit formaţia gorjeană în iarna lui 2010. Un sezon nu tocmai reuşit, dar salvat la finalul său de o participare senzaţională în competiţia K.O., Cupa României. Cu o echipă decimată și ea de plecări masive, Liviu Andrieș reușește să termine campionatul pe locul 7 și astfel prinde Cupa României, disputată la Severin, unde obține o altă mare performanță pentru handbalul gorjean, finala Cupei României. După calificarea în premieră în cupele europene a echipei gorjene, Liviu Andrieş reuşea o nouă premieră pentru el, ca antrenor, dar şi pentru echipa din Tg-Jiu, calificarea în finala Cupei României. La Severin, trupa lui Andrieş a avut o misiune extrem de dificilă. În cele trei meciuri disputate, Energia s-a luptat numai cu echipele clasate pe podium. Energia ajunge în finală, dar pierde în fața campioanei, HCM Constanța, după ce a eliminat echipa vicecampioană, HC Odorhei în primul tur şi apoi în semifinale pe Univ. Suceava, echipă care a ocupat locul trei la finalul sezonului.

Vasile Stângă a acceptat propunerea Energiei şi a continuat ca antrenor al echipei gorjene. Stângă a obţinut la Târgu Jiu cea mai mare performanţă din istoria clubului terminând cu Energia pe podiumul Ligii Naţionale de handbal masculin în sezonul 2009-2010. După portarul Ciobanu și interul dreapta Sandu Iacob, Novanc și Savenco au semnat cu Energia! Energia a efectuat cinci transferuri, pentru sezonul 2010-2011 semnând Novanc, Savenco, Sandu Iacob şi Ionuţ Ciobanu, ultimul semnând pentru doi ani după ce în returul campionatului trecut a fost doar împrumutat de la Steaua. La Energia a fost adus și coordonatorul Ciprian Şandru (C.N.O.E. Sighişoara).

Campania de transferuri a Energiei din această vară s-a orientat doar către piaţa internă de jucători. Astfel, s-a renunţat la doi jucători străini, Zvonimir Kapular şi Marko Simovic, în locul acestora fiind preferaţi handbaliştii români. Tot la finalul sezonului 2009-2010 a părăsit Energia și interul stânga Marian Filip.

Fostul pivot al Stelei, Marius Novanc, a recunoscut că a avut de luat o decizie destul de grea atunci când a fost pus în situaţia de a părăsi Steaua şi Bucureştiul pentru a juca pentru Energia la Târgu Jiu:

Marius Novanc: “O contribuţie serioasă a avut-o la venirea mea aici şi domnul Stângă. Spui Vasile Stângă, spui performanţă. Am mai lucrat cu el şi la Steaua. Am încredere în el şi sper să ne batem în anul care vine la titlu pentru că eu aşa cunt obişnuit, asta-mi doresc. Vreau să fiu tot timpul acolo sus şi sper ca împreunp cu această echipă să ajung acolo…”

Unul dintre cei doi pivoţi ai Energiei veniţi de la Steaua, Dan Savenco, spune că venirea sa la Târgu Jiu nu este ceea ce pare, adică un pas înapoi. Dan Savenco a declarat la sosirea la Târgu Jiu că Energia este o oportunitate pentru el în condiţiile în care Steaua nu mai găseşte resurse financiare pentru performanţă, iar echipa bucureşteană cade în clasament de la an la an.

Dan Savenco: „Chiar dacă Steaua este un brand, jucând acolo am terminat anul trecut doar pe locul cinci, unul dezamăgitor. Energia m-a surprins plăcut sezonul trecut. Este o echipă muncitoare, care şi-a dorit foarte mult rezultatele pe care le-a obţinut. Pentru mine, venirea la Târgu Jiu în acest moment, este un pas înainte…”

Transferuri Energia 1 Transferuri Energia 2Transferuri Energia 3

După o carieră impresionantă, interul Sandu Iacob a dat Bacăul pentru Târgu Jiu, deşi mai avea oferte de la Reşiţa, Baia Mare, Oradea şi din Israel. Iacob a semnat pentru un sezon. Stângă va încerca să-l convingă să revină la naţionala României din care s-a retras în 2009.

Sandu Iacob: „Am deja 33 de ani şi nu mai pot să aleg cu sufletul. Banii oferiţi de Energia au fost principalul motiv pentru care am venit aici. Am mai avut oferte de la Reşiţa şi de la câteva echipe din Israel dar am preferat Tg Jiul şi pentru că echipa va juca în Cupa EHF. Am petrecut 3 sezoane minunate acasă la Bacău dar era momentul pentru o schimbare şi sunt convins că Energia se va bate la vârf în acest sezon. La naţională nu mai revin pentru că nu ar fi corect să profit de munca celor care au calificat România la Campionatul Mondial dar vreau să continui să joc handbal atât timp cât mă vor ţine forţele”

Centrul macedonean Nikola Stojchevski a semnat un contract pe un an de zile cu gruparea antrenată de Vasile Stângă. După transferurile spectaculoase reuşite în vară, formaţia din Târgu Jiu a mai dat o lovitură prin aducerea lui Nikola Stojchevski, fost component al Universităţii Transilvania Cluj. Jucătorul în vârstă de 26 de ani, a fost adus pentru a suplini accidentarea lui Humberto. Macedoneanul a părăsit gruparea gorjeană în pauza competițională.

Sezonul 2010-2011 a însemnat pentru Energia și participarea în CUPA EHF. Adversară: FC PORTO.

Echipa antrenată de Vasile Stângă a jucat în acest sezon de cupe europene cu FC Porto Vitalis, echipă care s-a clasat pe locul 2 în grupa a doua din preliminariile Ligii Campionilor. Echipa cu nume de club de fotbal din Porto face parte din acelaşi club cu Fotbal Club Porto, celebra formaţie portugheză care evoluează pe stadionul Dragao, sala în care evoluează handbaliştii purtând acelaşi nume, Caixa Dragao.

FC Porto a reuşit să acumuleze patru puncte la turneul de calificare care a avut loc timp de trei zile în Portugalia, la Porto, învingând cu scorul de 27-20 pe ZTR Zaporoshye şi înregistrând rezultate de egalitate în meciurile cu HC Metalurg Skopje , scor 24-24 şi cu Dinamo Minsk, scor 23-23 în ultimul meci al turneului. FC Porto a fost la un pas de a se califica mai departe în Liga Campionilor, o victorie în ultimul meci disputat cu Dinamo Minsk putând califica echipa pregătită de Ljubomir Obradovic.

FC Porto Vitalis a fost campioana Portugaliei în ultimele două sezoane, câştigând titlul şi în 2009. Echipa cu care va juca Energia Pandurii în Cupa EHF a fost de 15 ori campioană în prima ligă portugheză, LPA (Liga Portuguhesa Andebol), fiind depăşită la acest capitol doar de Sporting Lisabona cu 17 titluri. FC Porto are în vitrina echipei de handbal şi şapte Cupe ale Portugaliei, trei Cupe ale Ligii Portugheze şi cinci Supercupe ale Portugaliei la handbal, fiind unul dintre cele mai titrate cluburi portugheze.

Capacitatea arenei Caixa Dragao, inaugurată în 2009, este de 2115 locuri, aceasta fiind proiectată de celebrul arhitect portughez Manuel Salgado, unul dintre fondatorii Risco, firmă care a încercat să încadreze şi sala în arhitectura stadionului Dragao construit înaintea acestei săli în imediata apropiere. apacitatea arenei Caixa Dragao, inaugurată în 2009, este de 2115 locuri, aceasta fiind proiectată de celebrul arhitect portughez Manuel Salgado, unul dintre fondatorii Risco, firmă care a încercat să încadreze şi sala în arhitectura stadionului Dragao construit înaintea acestei săli în imediata apropiere.

EHF CUP – EDIŢIA 2010-2011

TURUL II / MECI 1

ENERGIA PANDURII – FC PORTO/VITALIS 25-28 (11-15)

02.10.2010/ora 18:00
TG-JIU/Sala Sporturilor /Spectatori: 800.

ENERGIA: Gabriel Florea 5g, Bogdan Criciotoiu 4g, Sandu Iacob 3g, Marius Novanc 3g, Dan Savenco 3g, Ante Kukrika 2g, Milan Vukas 2g, Paul Giotoiu 1g, Humberto Lopez 1g, Mihai Păiuş 1g, Ionuţ Ciobanu, Florin Dragomir, Andrei Enache, Mădălin Truică. Antrenor: Vasile Stîngă.

TURUL II / MECI 2

FC PORTO/VITALIS – ENERGIA PANDURII 28-19 (13-8)

09.10.2010/ ora 17:00
Porto/ Sala”Dragao Caixa”/Spectatori: 1000.

ENERGIA: Gabriel Florea 6g, Bogdan Criciotoiu 6g, Marius Novanc 4g, Darius Apolzan 1g, Ciprian Şandru 1g, Nikola Stojcevski 1g, Ionuţ Ciobanu, Florin Dragomir, Andrei Enache, Sandu Iacob, Ante Kukrika, Humberto Lopez, Dan Savenco, Milan Vukas. Antrenor: Vasile Stîngă.

Ionuț Mazilu și Vali Popescu – împrumutați la HC Minaur Baia Mare.

Doi jucători ai Energiei au început sezonul 2010-2011 din postura de jucători împrumutați la o altă echipă. Ionuţ Mazilu și Vali Popescu au fost trimiși la formaţia Minaur Baia Mare, cei doi interi urmând a pune umărul la reconstrucţia grupării ardealene, o formaţie cu tradiţie în handbalul românesc.

Vasile Stângă – pleacă de la Energia după turul campionatului 2010-2011.

Sub comanda lui Vasile Stângă, Energia începe în forță ediția de campionat 2010-2011, cu patru victorii consecutive. Prima a fost în fața fostei sale echipe, Steaua București, scor 31-26. Energia câștigă apoi la scor, în deplasare, la CSM Oradea, cea mai clară victorie din turul campionatului, scor 36-27 pentru gorjeni. Dacă în primele două etape Energia a întâlnit două echipe care aveau să termine sub gruparea gorjeană în clasament(Steaua pe 12 și Oradea pe 14, ultimul loc), în etapa a treia Energia s-a confruntat cu echipa care urma să termine campionatul pe locul 3, Univ. Suceava, pe care a învins-o cu 26-23. Cel de al patrulea succes consecutiv vine în etapa a -IV-a, Energia învinge pe teren propriu pe Dinamo Călărași, scor 34-31, la capătul unui meci cu scântei și mulți nervi.

Pentru gruparea gorjeană a venit și un adevărat duș rece în etapa a-V-a, în deplasarea de la Cluj, în octombrie 2010. Cea mai drastică înfrângere a Energiei în sezonul 2010-2011. U Transilvania Cluj s-a impus cu 35-22. Gorjenii își revin după dezastrul de la Cluj și au din nou o serie de patru victorii consecutive, după ce trec de Odorhei, Baia Mare, Poli Timișoara și CSM Satu Mare.

Finalul turului este însă unul de coșmar pentru Energia. Echipa antrenată de Vasile Stângă nu se mai regăsește, înregistrând două înfrângeri consecutive. Primul eșec este al limită, pe teren propriu în fața Științei Bacău, scor 29-30. Energia pierde apoi fără drept de apel la Reșița, scor 28-34. Pentru Stângă era ultima partidă în Liga Națională, ca antrenor al grupării gorjene, deși mai erau de disputat două partide din turul campionatului, dar care au fost amânate pentru începutul lui 2011, datorită meciurilor echipei naționale. După 8 victorii în campionat și 3 înfrângeri, dar și după eliminarea din Cupa EHF în fața portughezilor de la Porto, Vasile Stângă alege să părăsească Energia.

Pauza competițională dintre turul și returul ediției de campionat 2010-2011 a însemnat și despărțirea de antrenorul Vasile Stângă. Tot în iarnă a plecat, odată cu Stângă și secundul Mircea Bedivan, dar și jucătorii Marius Novanc, Dan Savenco și Ionuț Ciobanu.

Trei eşecuri au fost suficiente pentru ca tehnicianul Vasile Stângă să renunțe la postul de antrenor al Energiei și să pună capăt experienţei de la Târgu Jiu. Tehnicianul va continua să fie selecţionerul României, însă nu se va mai ocupa de trupa gorjeană. Cu acest antrenor, Energia a reuşit să aibă cea mai mare performanţă, locul trei în sezonul trecut. Stângă a luat echipa de la retrogradare şi a dus-o pe podium, iar în sezonul 2010-2011 îşi propusese să obţină cel puţin clasarea de anul trecut. Vasile Stângă nu a fost demis, însă antrenorul a decis să renunţe la colaborarea cu gruparea gorjeană.

index

Liviu Andrieș – revine la Energia din ianuarie 2011.

Picture 511-qpr

Sandu Iacob – antrenor secund la Energia.
Bogdan Criciotoiu părăsește Energia la începutul lui 2011.
Ionuț Mazilu revine la echipă.
Dan Ilieș revine și el, în martie 2011 la Energia după sezoanele petrecute la Steaua și CSU Suceava.
Gabriel Florea câștigă trofeul “Aurel Bulgariu” atribuit pentru cel mai bun marcator din Liga Națională cu 194 de goluri.

Începutul anului 2011 a consemnat debutul oficial al lui Liviu Andrieş în cel de-al doilea mandat al său la cârma Energiei, iar antrenorul gorjean a avut parte de un meci extrem de dificil, la Constanţa, în compania celor de la HCM.

Cu un lot destul de subţire la dispoziţie în iarnă, antrenorul principal al Energia, Liviu Andrieş s-a gândit să îi readucă la Tg-Jiu pe doi dintre mai vechii jucători ai echipei oltene, interii Ionuţ Mazilu şi Vali Popescu (împrumutaţi în vara lui 2010 la Minaur Baia Mare), pentru a completa lotul.

Lotul deplasat la meciul cu HCM Constanța a inclus doar 10 jucători din care trei portari!! Energia la Constanța: Dragomir, Rădulescu, Motoi, Vukas, Păiuş, Giotoiu, Mărgineanu, Florea, Sandu Iacob şi Udriştoiu. Energia s-a comportat foarte bine pe terenul campioanei, scor 37-32 pentru dobrogeni. Energia a sperat că în meciul cu CSM București, primul în 2011 pe teren propriu și disputat cu sala plină, în fața a 800 de spectatori, va putea confirma evoluţia bună de la Constanţa, dar şi că unele minusuri din lotul echipei pot fi compensate prin dăruirea jucătorilor, însă a reuşit acest lucru doar în parte, finalul partidei aducând victoria oaspeţilor cu scorul de 28-31 (15-17). Cu toate probleme legate de efectiv, gruparea gorjeană se impune în următoarele două etape, pe terenul Stelei cu scorul de 37-32, apoi pe teren propriu cu Oradea, pe care a învins-o cu 32-27. Efortul din cele două partide își pune amprenta pe evoluția echipei în deplasarea de la Suceava, unde Energia pierde cu 24-32. Urmează singurul rezultat de egalitate al Energiei din tot sezonul, 25-25, cu Dinamo Călărași, iar situația devine complicată după înfrângerea, pe teren propriu în fața U Cluj, scor 28-34, clujenii fiind cei care au administrat cea mai usturătoare înfrângere din acest sezon Energiei, în acel 35-22 din tur, când echipa era condusă de pe margine de Vasile Stângă.

Deși părea o echipă căzută, victimă sigură, Energia renaște din propria cenușă și dă lovitura în următoarele patru etape, când obține tot atâtea victorii. Prima “victimă” a fost HC Odorhei. Energia a câștigat pe terenul Odorheiului de o manieră categorică, scor 34-25. Trupa lui Andrieș a făcut un meci mare care anunța revenirea gorjenilor în prim planul Ligii Naționale. A urmat victorie acasă cu Baia Mare, 38-26, apoi la Timișoara, scor 35-32 în confruntarea cu Poli. Cea de a patra victorie consecutivă a venit în fața celor de la Satu Mare, scor 33-29. Seria este întreruptă de înfrângerea de la Bacău, scor 26-32. Energia pierde și acasă la limită, scor 26-27, în fața Reșiței, într-un meci decis în mare măsură de erorile de arbitraj îndreptate împotriva echipei gorjene. Energia pierde și ultimele două etape, la CSM București și mai apoi pe teren propriu în fața echipei care își adjudeca-se deja titlul de campioană, HCM Constanța. Gruparea gorjeană prinde locul șapte și merge la cupa României, reușind să evite o confruntare în primul tur cu echipa de la malul mării, HCM Constanța.

CUPA ROMÂNIEI

Ediția a 25-a a Cupei României a fost și rămâne una memorabilă pentru echipa de handbal masculin Energia Pandurii Târgu-Jiu. Până la acea dată trofeul pe care și l-au disputat la Drobeta Turnu Severin, Energia si HCM, a fost câștigat de cele mai multe ori de Steaua (9 ori) și de Minaur (5 ori), ambele echipe nefiind în acel sezon participante la competiție, deoarece au ocupat locurile 12 si 13 în clasamentul final al LN, echipa băimăreană retrogradând pentru prima data în istorie, urmând să sărbătorească 40 ani de la înființare, în liga II!

Energia a trecut în primul meci, în sferturile de finală, de vicecampioana sezonului 2010-2011, HC Odorhei. După victoria memorabilă din campionat, din retur, când gruparea gorjeană s-a impus la 9 goluri diferență, scor 34-25, și în cupă, Energia s-a impus. Și de această dată fără drept de apel în fața echipei din Odorhei, scor 37-30, după ce la pauză gorjenii aveau 8 goluri avans pe tabelă!

În semifinale, băieții lui Liviu Andrieș au dat piept cu CSU Suceava. Gruparea din Moldova a terminat sezonul pe locul trei în Liga Națională. Gorjenii au făcut din nou un meci mare. La fel ca și în partida cu Odorhei, și în meciul cu Suceava, Păiuș, Sandu Iacob, Gabriel Florea, golgeterul Energiei, au fost principalele”guri de foc” ale gorjenilor. Giotoiu, Ilieș, Mazilu, Rădulescu și Dragomir au contribuit și ei din plin la calificarea istorică în finala cupei României! Energia a spulberat în semifinale pe CSU Suceava cu 33-25, la pauză 18-12!

Energia nu a mai avut forță să se lupte și cu HCM Constanța în finală. Gorjenii au pierdut, scor 25-38 (13-17), în finala Cupei României. Gruparea olteană va evolua în ediţia viitoare a Cupei Cupelor după această performanţă. HCM a reuşit eventul, după ce a câştigat şi titlul naţional.

ENERGIA PANDURII : Gabriel Florea 6g, Mihai Păiuș 4g, Sandu Iacob 3g, Ionuț Mazilu 3g, Mădălin Truică 3g, Milan Vukas 2g, Paul Giotoiu 1g, Dan Ilieș 1g, Darius Apolzan 1g, Mădălin Mărgineanu 1g, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu, Bogdan Motoi, Andrei Enache, Răzvan Udriştoiu. Antrenor: Liviu Andrieş.

 

1. DARIUS APOLZAN (n. 28.04.1983)

Darius Apolzan

2. ANDREI ENACHE (n. 23.11.1983)

Andrei Enache

3. PAUL GIOTOIU (n. 09.07.1984)

Paul Giotoiu

4. MIHAI PĂIUŞ (n. 18.03.1985)

Mihai Paius

5. FLORIN DRAGOMIR (n. 14.04.1974)

Florin Dragomir

6. BOGDAN CRICIOTOIU (n. 13.03.1990)

Bogdan Criciotoiu

7. GABRIEL FLOREA (n. 03.08.1983)

Gabriel Florea

8. ADRIAN RĂDULESCU (n. 08.07.1986)

Adrian Radulescu

9. MĂDĂLIN TRUICĂ (n. 05.05.1982)

Madalin Truica

10. IONUŢ CIOBANU (n. 23.09.1984)

Ionut Ciobanu

11. SANDU IACOB (n. 12.03.1977)

Sandu Iacob

12. CIPRIAN ŞANDRU (n. 27.02.1991)

Ciprian Sandru

13. MARIUS NOVANC (n. 08.11.1980)

Marius Novanc

14. DAN SAVENCO (n. 12.10.1985)

Dan Savenco

15. MILAN VUKAS (n. 19.06.1986)

Milan Vukas

16. JULIEN HUMBERTO (n. 26.01.1976)

Julien Humberto-qpr

17. ANTE KUKRIKA (n. 16.05.1982)

Ante Kukrika

18. IONUŢ MAZILU (n. 29.10.1984)

B

19. VALENTIN POPESCU (n. 01.05.1982)

B

20. BOGDAN MOTOI (n. 24.03.1989)

B

21. RĂZVAN UDRIȘTOIU(05.03.1987)

B

 

22. MĂDĂLIN MĂRGINEANU(n. 24.01.1990)

 

 

23. NIKOLA STOJCHEVSKI ( n. 09.08.1984 / nr 24 pe tricou)

B

 

ANTRENOR PRINCIPAL: VASILE STÎNGĂ

Vasile Stângă

ANTRENOR SECUND : MIRCEA BEDIVAN

Mircea Bedivan

MASEUR : PETRE TOCARU

Petre Tocaru

 

 

 

LIGA NAŢIONALĂ DE HANDBAL MASCULIN 2010-2011

Etapa I (04.09.2010)

ENERGIA PANDURII – Steaua Bucureşti 31-26 (16-14)

Sala Polivalentă Târgu Jiu, spectatori: 700

Energia: Gabriel Florea 7g, Sandu Iacob 6g, Darius Apolzan 4g, Julien Humberto 3g, Mihai Păiuș 3g, Paul Giotoiu 2g, Mădălin Truică 2g, Marius Novanc 2g, Milan Vukas 1g, Dan Savenco 1g, Ionuț Ciobanu -10 intervenţii, Florin Dragomir -5 intervenţii, Bogdan Criciotoiu, Ciprian Şandru, Andrei Enache. Antrenor: Vasile Stângă.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – Steaua Bucureşti 31-26 (16-14)

1.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 2.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 3.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 4.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 5.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 6.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 7.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr8.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 9.Energia Pandurii vsSteaua Bucuresti 31-26 etapaEnergia vs Steaua 12 sezon 2010-2011-qpr 10.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 11.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 12.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 13.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 14.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr16.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr17.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 18.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 19.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 20.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 21.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 22.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 23.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr 15.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr24.Energia Pandurii vs Steaua Bucuresti 31-26 etapa 1-a 3 septembrie 2010-qpr

Sâmbătă, 04.09.2010
CSM Oradea CSU Suceava 22 – 34
ENERGIA PANDURII Steaua București 31 – 26
Dinamo Călărași HCM Constanța 27 – 32
U. Cluj CSM București 33 – 29
HC Odorhei CS Caraș Severin 31 – 30
HCM Baia Mare Știința Bacău 25 – 23
Poli Timișoara CSM Satu Mare 32 – 25
Etapa II (08.09.2010)

CSM Oradea – ENERGIA PANDURII 27-36 (13-15)

Energia: Gabriel Florea 9g, Ante Kukrika 7g, Sandu Iacob 5g, Milan Vukas 5g, Dan Savenco 4g, Marius Novanc 3g, Julien Humberto 3g, Florin Dragomir, Ionuț Ciobanu, Darius Apolzan, Bogdan Criciotoiu, Mihai Păiuş, Andrei Enache, Paul Giotoiu, Ciprian Şandru, Mădălin Truică. Antrenor: Vasile Stângă.

Miercuri, 08.09.2010
CSU Suceava CSM Satu Mare 42 – 30
Știința Bacău Poli Timișoara 30 – 21
CS Caraș Severin HCM Baia Mare 34 – 23
CSM București HC Odorhei 26 – 30
HCM Constanța U. Cluj 35 – 32
Steaua București Dinamo Călărași 27 – 27
CSM Oradea ENERGIA PANDURII 27 – 36
Etapa III (11.09.2010)

ENERGIA PANDURII – Univ. Bucovina Suceava 26-23 (12-13)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 800

Energia: Gabriel Florea 6g, Darius Apolzan 3g, Milan Vukas 3g, Marius Novanc 3g, Dan Savenco 3g, Mihai Păiuș 3g, Sandu Iacob 2g, Julien Humberto 2g, Ciprian Șandru 1g, Florin Dragomir -12 intervenţii, Ionuț Ciobanu -9 intervenţii, Bogdan Criciotoiu, Andrei Enache, Mădălin Truică, Paul Giotoiu, Ante Kukrika. Antrenor: Vasile Stângă.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – Univ. Bucovina Suceava 26-23 (12-13)

1. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 2. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 3. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 4. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 5. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 6. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 7. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr8. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 9. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 10. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 11. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 12. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 13. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 14. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 15. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 16. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 17. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 18. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 19. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 20. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 21. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 22. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 23. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 24. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 25. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 26. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 27. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 28. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 29. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 30. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 31. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 32. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 33. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 34. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 35. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 36. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 37. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 38. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 39. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 40. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 41. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 42. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 43. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 44. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 45. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 46. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 47. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 48. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 49. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 50. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 51. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 52. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr 53. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr54. Energia vs Bucovina Suceava 26-23 etapa 3-a 11 septembrie 2010-qpr

Sâmbătă, 11.09.2010
ENERGIA PANDURII CSU Suceava 26 – 23
Dinamo Călărași CSM Oradea 28 – 25
U. Cluj Steaua București 27 – 25
HC Odorhei HCM Constanța 37 – 28
HCM Baia Mare CSM București 30 – 24
Poli Timișoara CS Caraș Severin 27 – 36
CSM Satu Mare Știința Bacău 34 – 27
Etapa IV (25.09.2010)

ENERGIA PANDURII – Dinamo Braşov 34-31 (17-16)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 700

Energia: Gabriel Florea 12g, Marius Novanc 7g, Dan Savenco 4g, Sandu Iacob 3g, Ante Kukrika 3g, Julien Humberto 2g, Nikola Stojchevski 2g, Darius Apolzan 1g, Florin Dragomir -14 intervenţii, Ionuț Ciobanu -3 intervenţii, Milan Vukas, Mădălin Truică, Andrei Enache, Bogdan Criciotoiu, Paul Giotoiu. Antrenor: Vasile Stângă.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – Dinamo Braşov 34-31 (17-16)

1. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 2. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 3. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 4. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 5. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 6. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 7. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr8. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 9. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr11. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 10. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 12. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 13. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 14. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr25. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 15. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 16. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 17. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 18. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr26. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 19. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 20. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 21. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 22. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr27. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 23. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 24. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 28. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 29. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 30. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr37. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 32. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 33. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 34. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 35. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 36. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 38. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 39. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 40. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 41. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 42. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 43. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 44. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 45. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 47. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 48. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 49. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 50. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr46. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 51. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 52. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 53. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 54. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 55. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 56. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 57. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 58. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 59. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 60. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 61. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 62. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 63. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 64. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 65. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 66. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 67. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 68. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 69. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 70. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 71. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 72. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 73. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 74. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 75. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 76. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr80. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 77. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 78. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 79. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 81. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 82. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 83. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 84. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 85. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 86. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 87. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr 88. energia vs dinamo brasov 34-31 etapa 4-a 24 septembrie 2010-qpr

Sâmbătă, 25.09.2010
CSU Suceava Știința Bacău 27 – 26
CS Caraș Severin CSM Satu Mare 35 – 29
CSM București Poli Timișoara 34 – 28
Steaua București HC Odorhei 25 – 31
CSM Oradea U. Cluj 30 – 35
ENERGIA PANDURII Dinamo Călărași 34 – 31
HCM Constanța HCM Baia Mare 48 – 29
Etapa V (02.10.2010)

U Transilvania Cluj – ENERGIA PANDURII 35-22 (18-8)

Sala “Horia Demian” Cluj Napoca, spectatori: 700

Energia: Gabriel Florea 5g, Bogdan Criciotoiu 4g, Milan Vukas 3g, Julien Humberto 3g, Ante Kukrika 2g, Ciprian Șandru 2g, Nikola Stojchevski 2g, Sandu Iacob 1g, Ionuț Ciobanu, Florin Dragomir, Darius Apolzan, Marius Novanc, Paul Giotoiu, Mădălin Truică, Mihai Păiuş, Andrei Enache. Antrenor: Vasile Stângă.

Sâmbătă, 02.10.2010
Dinamo Călărași CSU Suceava 27 – 33
U. Cluj ENERGIA PANDURII 35 – 22
HC Odorhei CSM Oradea 35 – 24
HCM Baia Mare Steaua București 27 – 27
Poli Timișoara HCM Constanța 28 – 30
CSM Satu Mare CSM București 37 – 29
Știința Bacău CS Caraș Severin 29 – 32
Etapa VI (09.10.2010)

ENERGIA PANDURII– HC Odorhei 29-27 (13-11)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 800

Energia: Ciprian Șandru 5g, Ante Kukrika 5g, Julien Humberto 5g, Gabriel Florea 4g, Bogdan Criciotoiu 4g, Sandu Iacob 3g, Marius Novanc 1g, Milan Vukas 1g, Nikola Stojchevski 1g, Ionuț Ciobanu -21 de intervenţii, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu, Mihai Păiuş, Darius Apolzan, Andrei Enache, Paul Giotoiu. Antrenor: Vasile Stângă.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII– HC Odorhei 29-27 (13-11)

1. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr2. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 3. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 4. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 5. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 6. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 7. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 8. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 9. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 10. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 11. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 12. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 13. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 14. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 15. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 16. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 17. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr

18. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 19. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 20. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 21. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 23. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr25. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr26. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 27. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr24. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr 28. Energia vs HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010-qpr29.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010 30.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 31.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 32.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 35.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg33.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 34.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 36.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 37.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010. 38.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 39.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 40.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 41.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 42.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 43.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 44.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 45.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 46.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 47.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 48.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 49.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 50.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 51.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 52.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 53.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 54.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg 55.Energia vs. HC Odorhei 29-27 etapa 6-a 5 octombrie 2010.jpg

Sâmbătă, 09.10.2010
CSU Suceava CS Caraș Severin 29 – 30
CSM București Știința Bacău 28 – 32
HCM Constanța CSM Satu Mare 41 – 36
Steaua București Poli Timișoara 33 – 30
CSM Oradea HCM Baia Mare 27 – 29
ENERGIA PANDURII HC Odorhei 29 – 27
Dinamo Călărași U. Cluj 26 – 30
Etapa VII (16.10.2010)

Minaur Baia Mare – ENERGIA PANDURII 28-33 (9-17)

Energia: Gabriel Florea 13, Bogdan Criciotoiu 5, Sandu Iacob 5, Marius Novanc 3, Julien Humberto 3, Ante Kukrika 2, Ciprian Şandru 2, Ionuț Ciobanu -11 intervenţii, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu, Mădălin Truică, Mihai Păiuş, Darius Apolzan, Andrei Enache, Paul Giotoiu. Antrenor:Vasile Stângă.

Sâmbătă, 16.10.2010
U. Cluj CSU Suceava 19 – 20
HC Odorhei Dinamo Călărași 38 – 32
HCM Baia Mare ENERGIA PANDURII 28 – 33
Poli Timișoara CSM Oradea 34 – 31
CSM Satu Mare Steaua București 30 – 28
Știința Bacău HCM Constanța 29 – 25
CS Caraș Severin CSM București 45 – 38
Etapa VIII (06.11.2010)

ENERGIA PANDURII – Univ. Poli Municipal Timişoara 28-22 (8-12)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 700

Energia: Gabriel Florea 11g, Paul Giotoiu 4g, Milan Vukas 4g, Ante Kukrika 3g, Sandu Iacob 2g, Nikola Stojchevski 2g, Julien Humberto 2g, Florin Dragomir -8 intervenţii, Ionuț Ciobanu -7 intervenţii, Marius Novanc, Darius Apolzan, Bogdan Criciotoiu, Andrei Enache, Ciprian Şandru. Antrenor: Vasile Stângă.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – Univ. Poli Municipal Timişoara 28-22 (8-12)

1. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr2. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 3. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 4. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 5. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 6. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 7. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 8. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 9. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 10. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 11. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 12. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 13. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 14. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 15. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 16. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 17. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 18. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 19. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 20. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 21. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 22. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 24. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 26. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 27. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 28. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 29. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 30. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 31. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 32. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 33. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 34. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr 35. energia vs poli timisoara 28-22 etapa 8-a 6 noiembrie 2010-qpr

Sâmbătă, 06.11.2010
CSU Suceava CSM București 40 – 33
HCM Constanța CS Caraș Severin 21 – 21
Steaua București Știința Bacău 24 – 25
CSM Oradea CSM Satu Mare 26 – 26
ENERGIA PANDURII Poli Timișoara 28 – 22
Dinamo Călărași HCM Baia Mare 22 – 20
U. Cluj HC Odorhei 27 – 32
Etapa IX (13.11.2010)

CSM Satu Mare – ENERGIA PANDURII 30-34 (13-16)

Energia: Gabriel Florea 10g, Sandu Iacob 8g, Darius Apolzan 5g, Julien Humberto 3g, Marius Novanc 2g, Mihai Păiuş 2g, Nikola Stojchevschi 2g, Ante Kukrika 1g, Milan Vukas 1g, Ionuț Ciobanu, Florin Dragomir, Bogdan Criciotoiu, Andrei Enache. Antrenor: Vasile Stângă.

Sâmbătă, 13.11.2010
HC Odorhei CSU Suceava 28 – 24
HCM Baia Mare U. Cluj 23 – 29
Poli Timișoara Dinamo Călărași 27 – 22
CSM Satu Mare ENERGIA PANDURII 30 – 34
Știința Bacău CSM Oradea 32 – 25
CS Caraș Severin Steaua București 35 – 28
CSM București HCM Constanța 28 – 39
Etapa X (20.11.2010)

ENERGIA PANDURII – Ştiinţa Dedeman Bacău 29-30 (12-14)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 800

Energia: Gabriel Florea 8g, Sandu Iacob 5g, Ante Kukrika 5g, Darius Apolzan 3g, Paul Giotoiu 2g, Marius Novanc 2g, Julien Humberto 2g, Nikola Stojchevschi 1g, Dan Savenco 1g, Ionuț Ciobanu -11 intervenţii, Florin Dragomir -3 intervenţii, Mihai Păiuş, Mădălin Truică, Bogdan Criciotoiu, Andrei Enache, Milan Vukas. Antrenor: Vasile Stângă.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – Ştiinţa Dedeman Bacău 29-30 (12-14)

1. Energia vs Bacau-qpr 2. Energia vs Bacau-qpr 3. Energia vs Bacau-qpr 4. Energia vs Bacau-qpr 5. Energia vs Bacau-qpr 6. Energia vs Bacau-qpr

Sâmbătă, 20.11.2010
CSU Suceava HCM Constanța 28 – 30
Steaua București CSM București 25 – 22
CSM Oradea CS Caraș Severin 25 – 32
ENERGIA PANDURII Știința Bacău 29 – 30
Dinamo Călărași CSM Satu Mare 23 – 29
U. Cluj Poli Timișoara 34 – 30
HC Odorhei HCM Baia Mare 35 – 28
Etapa XI (27.11.2010)

UCM Reşiţa(CS Caraș Severin) – ENERGIA PANDURII 34-28 (16-15)

Energia: Gabriel Florea 8g, Marius Novanc 4g, Nikola Stojchevski 4g, Ante Kukrika 3g, Bogdan Criciotoiu 2g, Ciprian Şandru 2g, Milan Vukas 2g, Mihai Păiuş 1g, Sandu Iacob 1g, Paul Giotoiu 1g, Andrei Enache, Julien Humberto, Darius Apolzan, Mădălin Truică, Ionuț Ciobanu, Florin Dragomir. Antrenor: Vasile Stângă.

Sâmbătă, 27.11.2010
HCM Baia Mare CSU Suceava 29 – 37
Poli Timișoara HC Odorhei 27 – 31
CSM Satu Mare U. Cluj 32 – 28
Știința Bacău Dinamo Călărași 25 – 28
CS Caraș Severin ENERGIA PANDURII 34 – 28
CSM București CSM Oradea 32 – 30
HCM Constanța Steaua București 43 – 27
Etapa XII (12.02.2011)

ENERGIA PANDURII – CSM Bucureşti 28-31 (15-17)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 800

Energia: Milan Vukas 6g, Gabriel Florea 5g, Sandu Iacob 5g, Ciprian Șandru 5g, Paul Giotoiu 3g, Andrei Enache 2g, Răzvan Udriștoiu 1g, Florin Dragomir -8 intervenţii, Adrian Rădulescu-1 intervenţie, Mădălin Truică. Antrenor: Liviu Andrieş.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – CSM Bucureşti 28-31 (15-17)

1.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 2.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 3.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 4.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 5.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 6.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 7.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 9.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr10.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 11.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 12.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 13.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 8.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr14.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr 15.Energia Pandurii vs CSM Bucuresti 28-3 etapa 12-a 13 februarie 2011-qpr

Sâmbătă, 12.02.2011
CSU Suceava Steaua București 33 – 32
CSM Oradea HCM Constanța 22 – 37
ENERGIA PANDURII CSM București 28 – 31
Dinamo Călărași CS Caraș Severin 26 – 31
U.Cluj Știința Bacău 26 – 23
HC Odorhei CSM Satu Mare 34 – 31
HCM Baia Mare Poli Timișoara 34 – 21
Etapa XIII (19.02.2011)

HCM Constanţa – ENERGIA PANDURII 37-32 (18-14)

Energia: Gabriel Florea 10g, Milan Vukas 8g, Mihai Păiuș 5g, Sandu Iacob 4g, Paul Giotoiu 3g, Răzvan Udriștoiu 2g, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu, Bogdan Motoi, Mădălin Mărgineanu. Antrenor: Liviu Andrieş.

Vineri, 19.02.2010
Poli Timișoara CSU Suceava 24 – 25
CSM Satu Mare HCM Baia Mare 35 – 18
Știința Bacău HC Odorhei 27 – 25
CS Caraș Severin U. Cluj 27 – 26
CSM București Dinamo Călărași 23 – 26
HCM Constanța ENERGIA PANDURII 37 – 32
Steaua București CSM Oradea 35 – 34
Etapa XIV (26.02.2011)

Steaua Bucureşti – ENERGIA PANDURII 32-37 (14-18)

Sala “L. Grigorescu” Bucureşti

Energia: Paul Gitoiu 8g, Mihai Păiuș 8g, Gabriel Florea 8g, Milan Vukas 6g, Sandu Iacob 4g, Ciprian Șandru 3g, Florin Dragomir -13 intervenţii, Adrian Rădulescu -4 intervenţii, Bogdan Motoi, Andrei Enache, Mădălin Truică, Ionuț Mazilu, Răzvan Udriştoiu, Mădălin Mărgineanu, Darius Apolzan. Antrenor: Liviu Andrieş.

Sâmbătă, 26.02.2011
CSU Suceava CSM Oradea 45 – 32
Steaua București ENERGIA PANDURII 32 – 37
HCM Constanța Dinamo Călărași 32 – 24
CSM București U. Cluj 31 – 30
CS Caraș Severin HC Odorhei 24 – 26
Știința Bacău HCM Baia Mare 31 – 25
CSM Satu Mare Poli Timișoara 28 – 27
Etapa XV (19.03.2011)

ENERGIA PANDURII – CSM Oradea 32-27 (13-16)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 750

Energia: Gabriel Florea 9g, Mihai Păiuș 4g, Darius Apolzan 4g, Milan Vukas 4g, Sandu Iacob 3g, Andrei Enache 2g, Dan Ilieș 2g, Ionuț Mazilu 2g, Ciprian Șandru 1g, Paul Gitoiu 1g, Florin Dragomir -8 intervenţii, Adrian Rădulescu -15 intervenţii, Bogdan Motoi, Mădălin Truică, Răzvan Udriştoiu, Mădălin Mărgineanu. Antrenor: Liviu Andrieş.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – CSM Oradea 32-27 (13-16)

1.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 2.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 3.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 4.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 5.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 6.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 7.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 8.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 9.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 10.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 11.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 12.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 13.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 14.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 15.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 16.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 17.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr19.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 18.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 20.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 21.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 22.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 23.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr 24.Energia Pandurii vs CSM Oradea 32-27 etapa 15-a 19 martie 2011-qpr

Sâmbătă, 19.03.2011
Poli Timișoara Știința Bacău 23 – 24
HCM Baia Mare CS Caraș Severin 22 – 23
HC Odorhei CSM București 34 – 28
U. Cluj HCM Constanța 21 – 26
Dinamo Călărași Steaua București 30 – 28
ENERGIA PANDURII CSM Oradea 32 – 27
CSM Satu Mare CSU Suceava 37 – 34
Etapa XVI (26.03.2011)

CSU Bucovina Suceava – ENERGIA PANDURII 32-24 (13-8)

Energia: Mădălin Truică 6g, Milan Vukas 6g, Ionuț Mazilu 3g, Gabriel Florea 3g, Paul Giotoiu 2g, Dan Ilieș 2g, Andrei Enache 1g, Mihai Păiuș 1g, Ciprian Șandru, Sandu Iacob, Mădălin Mărgineanu, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu. Antrenor: Liviu Andrieş.

Sâmbătă, 26.03.2011
CSU Suceava ENERGIA PANDURII 32 – 24
CSM Oradea Dinamo Călărași 28 – 35
Steaua București U. Cluj 26 – 31
HCM Constanța HC Odorhei 35 – 29
CSM București HCM Baia Mare 27 – 19
CS Caraș Severin Poli Timișoara 31 – 29
Știința Bacău CSM Satu Mare 31 – 26
Etapa XVII (02.04.2011)

Dinamo Braşov – ENERGIA PANDURII 25-25 (12-14)

Energia: Milan Vukas 5g, Mihai Păiuș 4g, Mădălin Truică 4g, Sandu Iacob 4g, Gabriel Florea 3g, Paul Giotoiu 2g, Ionuț Mazilu 2g, Darius Apolzan 1g, Dan Ilieș, Ciprian Șandru, Florin Dragomir -11 intervenţii, Adrian Rădulescu -5 intervenţii. Antrenor: Liviu Andrieş.

Sâmbătă, 02.04.2011
Știința Bacău CSU Suceava 27 – 26
CSM Satu Mare CS Caraș Severin 28 – 24
Poli Timișoara CSM București 22 – 27
HC Odorhei Steaua București 26 – 25
U. Cluj CSM Oradea 38 – 30
Dinamo Călărași ENERGIA PANDURII 25 – 25
HCM Baia Mare HCM Constanța 30 – 42
Etapa XVIII (09.04.2011)

ENERGIA PANDURII – U Transilvania Cluj 28-34 (16-18)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 600

Energia: Gabriel Florea 9g, Sandu Iacob 4g, Mihai Păiuș 4g, Milan Vukas 3g, Dan Ilieș 3g, Paul Giotoiu 2g, Andrei Enache 2g, Ciprian Șandru 1g, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu, Bogdan Motoi, Mădălin Truică, Darius Apolzan, Ionuț Mazilu, Mădălin Mărgineanu, Răzvan Udriştoiu. Antrenor: Liviu Andrieş.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – U Transilvania Cluj 28-34 (16-18)

1.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr2.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 3.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 4.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 5.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 6.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 7.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 8.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 9.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 10.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 11.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 12.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 13.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 14.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 15.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 16.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 17.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr19.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 18.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 20.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 21.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 22.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 23.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 24.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 25.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 26.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 27.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 28.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 30.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr31.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 32.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 33.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 34.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 29.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr35.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 36.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 37.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 38.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 39.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 40.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 41.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr42.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr 43.energia pandurii vs u cluj 28-34 etapa 18-a 8 aprilie 2011-qpr

Sâmbătă, 09.04.2011
CSU Suceava Dinamo Călărași 28 – 24
ENERGIA PANDURII U. Cluj 28 – 34
CSM Oradea HC Odorhei 29 – 39
Steaua București HCM Baia Mare 31 – 24
HCM Constanța Poli Timișoara 30 – 24
CSM București CSM Satu Mare 29 – 29
CS Caraș Severin Știința Bacău 31 – 29
Etapa XIX (16.04.2011)

HC Odorhei – ENERGIA PANDURII 25-34 (13-17)

Energia Târgu Jiu: Mihai Păiuș 9g, Gabriel Florea 9g, Dan Ilieș 3g, Milan Vukas 3g, Sandu Iacob 3g, Paul Giotoiu 2g, Ionuț Mazilu 2g, Mădălin Mărgineanu 2g, Ciprian Șandru 1g, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu. Antrenor: Liviu Andrieş.

Sâmbătă, 16.04.2011
CS Caraș Severin CSU Suceava 21 – 27
Știința Bacău CSM București 35 – 25
CSM Satu Mare HCM Constanța 23 – 30
Poli Timișoara Steaua București 28 – 20
HCM Baia Mare CSM Oradea 30 – 31
HC Odorhei ENERGIA PANDURII 25 – 34
U. Cluj Dinamo Călărași 27 – 22
Etapa XX (20.04.2011)

ENERGIA PANDURII – HC Minaur Baia Mare 38-26 (18-13)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 500

Energia: Ionuț Mazilu 8g, Gabriel Florea 6g, Mădălin Mărgineanu 5g, Ciprian Șandru 4g, Sandu Iacob 3g, Dan Ilieș 3g, Milan Vukas 3g, Paul Giotoiu 2g, Mădălin Truică 2g, Darius Apolzan 1g, Mihai Păiuș 1g, Florin Dragomir, Andrei Enache, Răzvan Udriștoiu, Adrian Rădulescu, Bogdan Motoi. Antrenor: Liviu Andrieş.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – HC Minaur Baia Mare 38-26 (18-13)

1.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr2.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 3.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 4.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 5.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 6.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 7.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 8.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 9.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 10.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 11.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 12.Energia Pandurii vs Minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 13.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 14.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 15.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 16.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 17.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 18.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 19.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 20 plus parada pami-qpr 20.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 21.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 22.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 23.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 24.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 25.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr29.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 26.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 27.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr 28.energia pandurii vs minaur 38-26 etapa 20-a 20 aprilie 2011-qpr

Miercuri, 20.04.2011
CSU Suceava U. Cluj 25 – 24
Dinamo Călărași HC Odorhei 31 – 34
ENERGIA PANDURII HC Baia Mare 38 – 26
CSM Oradea Poli Timișoara 26 – 27
Steaua București CSM Satu Mare 33 – 36
HCM Constanța Știința Bacău 33 – 28
CSM București CS Caraș Severin 32 – 28
Etapa XXI (23.04.2011)

Poli Municipal Timişoara – ENERGIA PANDURII 32-35 (13-17)

Energia: Gabriel Florea 11g, Milan Vukas 6g, Sandu Iacob 4g, Paul Giotoiu 3g, Ciprian Șandru 3g, Mădălin Truică 3g, Mihai Păiuș 3g, Andrei Enache 2g, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu, Darius Apolzan, Ionuț Mazilu, Dan Ilieş, Mădălin Mărgineanu. Antrenor: Liviu Andrieş.

Sâmbătă, 23.04.2011
CSM București CSU Suceava 26 – 32
CS Caraș Severin HCM Constanța 27 – 33
Știința Bacău Steaua București 31 – 27
CSM Satu Mare CSM Oradea 43 – 30
Poli Timișoara ENERGIA PANDURII 32 – 35
HC Baia Mare Dinamo Călărași 24 – 26
HC Odorhei U. Cluj 30 – 30
Etapa XXII (30.04.2011)

ENERGIA PANDURII – CSM Satu Mare 33-29 (20-17)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 700

Energia: Gabriel Florea 9g, Sandu Iacob 6g, Paul Giotoiu 6g, Darius Apolzan 3g, Mihai Păiuș 3g, Milan Vukas 3g, Mădălin Truică 2g, Andrei Enache 1g, Florin Dragomir – 5 intervenţii, Adrian Rădulescu -13 intervenţii, Bogdan Motoi -1 intervenţie, Ionuț Mazilu, Ciprian Şandru, Mădălin Mărgineanu, Răzvan Udriştoiu. Antrenor: Liviu Andrieş.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – CSM Satu Mare 33-29 (20-17)

1.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr2.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 3.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 4.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 5.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 6.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 7.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 20119-qpr 8.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 10.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr9.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 11.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 12.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 13.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 15.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr14.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 16.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 17.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 18.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 19.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr28.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 20.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 21.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 22.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 23.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 24.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 25.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 26.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 27.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 29.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 30.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 31.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 32.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 33.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 34.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 35.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 36.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 37.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 38.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 39.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 40.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr 41.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr42.Energia Pandurii vs CSM Satu Mare 33-29 etapa 22-a 30 aprilie 2011-qpr

Sâmbătă, 30.04.2011
Univ. Suceava HC Odorhei 30 – 26
U. Cluj HC Baia Mare 35 – 29
Dinamo Călărași Poli Timișoara 26 – 27
ENERGIA PANDURII CSM Satu Mare 33 – 29
CSM Oradea Știința Bacău 29 – 27
Steaua București CS Caraș Severin 29 – 27
HCM Constanța CSM București 36 – 27
Etapa XXIII (04.05.2011)

Ştiinţa Municipal Bacău – ENERGIA PANDURII 32-26 (17-12)

Energia: Mihai Păiuș 7g, Sandu Iacob 6g, Gabriel Florea 5g, Darius Apolzan 2g, Mădălin Truică 2g, Paul Giotoiu 2g, Andrei Enache 1g, Milan Vukas 1g, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu, Ionuț Mazilu, Ciprian Şandru. Antrenor: Liviu Andrieş.

Miercuri, 04.05.2011
HCM Constanța CSU Suceava 39 – 29
CSM București Steaua București 30 – 32
CS Caraș Severin CSM Oradea 34 – 31
Știința Bacău ENERGIA PANDURII 32 – 26
CSM Satu Mare Dinamo Călărași 31 – 25
Poli Timișoara U. Cluj 23 – 24
HCM Baia Mare HC Odorhei 21 – 23
Etapa XXIV (07.05.2011)

ENERGIA PANDURII – UCM HC Caraş Severin 26-27 (10-12)

Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 750

Energia: Gabriel Florea 11g, Milan Vukas 7g, Ionuț Mazilu 6g, Sandu Iacob 1g, Ciprian Șandru 1g, Mihai Păiuș, Adrian Rădulescu -7 intervenţii, Florin Dragomir -6 intervenţii, Bogdan Motoi, Mădălin Truică, Darius Apolzan, Răzvan Udriştoiu, Andrei Enache, Mădălin Mărgineanu, Paul Giotoiu. Antrenor: Liviu Andrieş.

GALERIE FOTO / ENERGIA PANDURII – UCM HC Caraş Severin 26-27 (10-12)

1.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr2.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 3.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 4.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 5.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 6.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 7.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 8.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 9.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 10.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 11.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 12.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 13.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 14.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr18.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 15.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 16.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 17.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 21.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr20.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 22.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 23.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 25.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 26.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 27.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 28.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 29.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 30.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 31.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 33.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 34.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 35.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 36.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 37.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 38.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 39.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 40.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 41.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 43.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 44.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011lus-qpr 45.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 46.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 48.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 50.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 51.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 52.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr 53.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr54.energia pandurii vs ucm resita 26-27  etapa 24-a 7 mai 2011-qpr

Sâmbătă, 07.05.2011
CSU Suceava HC Baia Mare 47 – 27
HC Odorhei Poli Timișoara 30 – 30
U. Cluj CSM Satu Mare 27 – 28
Dinamo Călărași Știința Bacău 28 – 36
ENERGIA PANDURII CS Caraș Severin 26 – 27
CSM Oradea CSM București 31 – 34
Steaua București HCM Constanța 32 – 38
Etapa XXV (14.05.2011)

CSM Bucureşti – ENERGIA PANDURII 34-30 (17-13)

Sala “Lucian Grigorescu” Bucureşti

Energia: Paul Giotoiu 9g, Ionuț Mazilu 6g, Milan Vukas 6g, Gabriel Florea 3g, Sandu Iacob 2g, Mihai Păiuș 2g, Darius Apolzan 1g, Mădălin Truică 1g, Ciprian Șandru, Mădălin Mărgineanu, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu. Antrenor: Liviu Andrieş.

GALERIE FOTO – CSM Bucureşti – ENERGIA PANDURII 34-30 (17-13)

1.CSM Bucuresti vs Energia sezon 2010-2011-qpr 2.CSM Bucuresti vs Energia sezon 2010-2011-qpr 3.CSM Bucuresti vs Energia sezon 2010-2011-qpr 4.CSM Bucuresti vs Energia sezon 2010-2011-qpr 5.CSM Bucuresti vs Energia sezon 2010-2011-qpr 6.CSM Bucuresti vs Energia sezon 2010-2011-qpr

Sâmbătă, 14.05.2011
Steaua București CSU Suceava 26 – 32
HCM Constanța CSM Oradea 32 – 30
  CSM București ENERGIA PANDURII 34 – 30
CS Caraș Severin Dinamo Călărași 33 – 22
Știința Bacău U. Cluj 29 – 29
CSM Satu Mare HC Odorhei 33 – 33
Poli Timișoara HCM Baia Mare 27 – 23
Etapa XXVI (21.05.2011)

ENERGIA PANDURII – HCM Constanţa 26-38 (14-16)

Energia: Gabriel Florea 6g, Mihai Păiuș 5g, Paul Giotoiu 4g, Darius Apolzan 3g, Ionuț Mazilu 3g, Sandu Iacob 2g, Andrei Enache 1g, Mădălin Mărgineanu 1g, Mădălin Truică 1g, Milan Vukas, Florin Dragomir, Adrian Rădulescu. Antrenor: Liviu Andrieş.

Etapa 26 Energia vs HCM Constanta-qpr

Sâmbătă, 21.05.2011
CSU Suceava Poli Timișoara 25 – 25
HCM Baia Mare CSM Satu Mare 30 – 24
HC Odorhei Știința Bacău 36 – 30
U. Cluj CS Caraș Severin 34 – 26
Dinamo Călărași CSM București 25 – 25
ENERGIA PANDURII HCM Constanța 26 – 38
CSM Oradea Steaua București 28 – 28
Loc Echipa J V E I Gm GP +/- P
1 HCM Constanța 26 23 1 2 890 726 164 47
2 HC Odorhei 26 18 3 5 805 738 67 39
3 CSU Suceava 26 18 1 7 807 714 93 37
4 CS Caraș Severin 26 17 1 8 778 728 50 35
5 U. Cluj 26 15 2 9 765 707 58 32
6 Știința Bacău 26 15 1 10 748 713 35 31
7 ENERGIA PANDURII 26 14 1 11 784 774 10 29
8 CSM Satu Mare 26 13 3 10 799 783 16 29
9 CSM București 26 9 2 15 752 806 -54 20
10 Dinamo Călărași 26 7 3 16 688 752 -64 17
11 Poli Timișoara 26 7 2 17 695 742 -47 16
12 Steaua București 26 6 3 17 731 793 -62 15
13 HCM Baia Mare 26 5 1 20 673 800 -127 11
14 CSM Oradea 26 2 2 22 730 869 -139 6

 

CLASAMENT GOLGETERI

TROFEUL AUREL BULGARIU (21.05.2011)

1. GABRIEL FLOREA ENERGIA PANDURII 194
2. Alexandru Şimicu Poli Timişoara 157
3 Goran Kuymanoski HC Odorhei 151
4. Vladimir Rusia HC Odorhei 151
5. Bogdan Voica Dinamo Braşov 149
6. Andrei Mihalcea HC Odorhei 142
7. Dorin Dragnea Dinamo Braşov 141
8. Georgică Cântec CSM Oradea 139
9. Dan Savlovschi CSM Satu Mare 128
10. Ştefan Birtalan Steaua Bucureşti 121

LIGA NATIONALA

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *